marți, 10 mai 2011

REGELE MIHAI I

DECIZIE ISTORICĂ. Regele Mihai I anunţă ruperea legăturilor istorice . DE ZIUA REGELUI, Regele Mihai a străbătut Bucureştiul într-o coloană de motociclişti. Zeci de monarhişti, pensionari si tineri dotaţi cu drapele tricolore, l-au urmărit în această dimineaţă pe Regele Mihai prin Bucureşti, unde acesta a participat la mai multe evenimente cu ocazia Zilei Majestatii sale,REGELE MIHAI I . REGELE MIHAI I şi-a început ziua la Palatul Elisabeta, unde a acordat înaltul său patronaj Asociaţiei Motocicliştilor din România. Motocicliştii au primit această distincţie pentru promovarea sportului, dar şi pentru campaniile lor privind siguranţa în trafic. Regele a asistat încântat la o scurtă defilare a motocicliştilor pe o alee a palatului, printre exemplarele prezente numărându-se un trike (motocicletă cu două roţi pe spate). Motocicliştii au primit o diplomă din partea Regelui, după care s-au încolonat pentru a însoţi maşina Majestăţii Sale până la statuia Regelui Carol I, din Piaţa Revoluţiei. Aproximativ 100 de admiratori ai Regelui se adunaseră deja în jurul statuii, având la ei drapele sau coli de hârtie pe care era scris imnul regal. La sosirea alaiului, mulţimea a început să scandeze "Regele Mihai" şi să intoneze imnul. Mihai I a depus o coroană de flori la soclul statuii, a salutat admiratorii apoi a pornit spre Muzeul de Istorie, unde urma să fie lansată cartea "Lumea Regelui". Volumul "Lumea Regelui" s-a vândut în zeci de exemplare. Mai bine de 100 de admiratori au venit şi la acest eveniment, unde gazdă a fost coordonatorul volumului, Principele Radu. Sala Lapidarium a fost neîncăpătoare, astfel că, pentru a prinde un loc în faţă, mulţi dintre vizitatori şi-au lăsat bagajele pe pietrele inscripţionate datând din secolul IV înaintea erei noastre şi s-au strecurat cum au putut spre pupitrul unde stăteau Regele, Principele Radu şi Principesa Margareta.

Principele Radu a reamintit că Regele Mihai este decanul de vârstă al monarhilor din Europa, că au trecut 87 de ani de la prima sa încoronare şi că a rămas singurul şef de stat în viaţă care a condus o ţară participantă la cel de-al Doilea Război Mondial.TRAIASCA REGELE MIHAI I!!!Mai multe vezi pe www.gandul.info.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu